luni, 14 februarie 2011

CHANEL - Review lipstick "Excessive"

CHANEL lipstick "Excessive", Nr. 67
Preţ: 137 ron (Sephora, Iulius Mall, Suceava)
Colecția: Rouge Allure (Fall 2010 collection)

Marilyn Monroe * Pin-up makeup
Dintotdeauna am avut o pasiune pentru machiajul de tip pin up (a la Marilyn Monroe). Consider acest gen de machiaj cel mai feminin posibil, senzual şi elegant în același timp. Am observat că cele mai multe complimente le primesc atunci când îmi pun în valoare buzele şi nu ochii. Când port ruj roşu mă simt mai femeie, pasională şi sigură pe ea. Nu râdeţi, dar eu chiar aşa mă simt!

La început fugeam de rujul roşu din cauza a două motive, stupide zic eu:
- primul era pigmentul dinţilor mei. Nu mă bucur de cea mai albă dantură (fumat, cafea, pigment gălbui de mică etc.), dar m-am încăpăţânat şi în urma unor căutări am descoperit şi eu ce înseamna undertonuri. Acum îmi găsesc cu uşurinţă rujuri potrivite, care îmi şi fac dinţii să pară mai albi. Deci fetelor, nu fugiţi de roşu chiar dacă nu aveţi o dantura tocmai albă. Trebuie doar să testaţi mai mult până găsiţi ce vi se potriveşte! 
- al doilea motiv e mentalitatea stupidă precum că rujul roşu e purtat numai de anumite domnişoare cu talent. Am avut n discuţii în contradictoriu cu persoane care erau convinse că e chitch să porţi roşu pe buze. Am rezolvat această problemă într-un mod foarte simplu: pur şi simplu i-am ignorat. Modul în care arăt şi mă machiez e treaba mea şi nu văd de ce ar trebui să acord atenţie unor oameni care se simt îndreptaţiţi să mă analizeze şi să judece degeaba!

Fetelor ce spuneţi: Sunteţi pro sau contra buzelor roşii?

Am în posesia mea câteva rujuleţe roşii, dar mereu mi-am dorit să încerc celebrul ruj roşu de la CHANEL. Am strâns din dinţi (preţul e foarte ridicat, cel puţin pentru bugetul meu) şi m-am hotărât asupra unei nuanţe superbă numită Excessive, din colecţia Rouge Allure.

Imagine preluată de pe site-ul oficial CHANEL  
Descriere succintă: 
Excessive este un cherry red foarte pigmentat, cu blue undertones (potrivit culorii dinţilor mei uşor gălbui), cu un finish mat, dar glossy în acelaşi timp. Formula e foarte interesantă, dar şi greu de explicat: rujul e mat, cremos, dar uşor lucios în acelaşi timp. Bravo celor de la CHANEL pentru o aşa realizare! Expiră în 18 luni.




Pros:
  • durata (staying power) - Excessive e rujul care mă ţine cel mai mult pe buze. Le-a bătut pe toate celelalte rujuri pe care le deţin în ceea ce priveşte durata până la următoarea aplicare (MAC, Estee Lauder, Elizabeth Arden etc.). Stă pe buze cam în jur de 5-6 h, iar în momentul în care îşi pierde din intensitate nu dispare de tot de pe buze (aşa cum păţesc cu majoritatea rujurilor), ci devine un roşu ceva mai finuţ, apropiat pigmentului natural al buzelor mele; sunt curioasă să testez şi o nuanţă mai naturală ca să verific dacă are aceeaşi staying power (culorile mai puternice ţin mai mult pe buze decât cele naturale);
  • acoperire - culoarea devine fidelă celei din baton după a doua aplicare, dar e foarte even; deşi formula e cremoasă, culoarea nu îţi lasă liniile alea urâte pe buze după un anumit timp; nu se strânge în colţurile gurii, ci rămâne pe buze exact aşa cum ai aplicat tu culoarea; fiind o culoarea atât de puternică te aştepţi să îţi simţi buzele heavy, acest lucru nu se întâmplă; rujul e aproape insesizabil pe buze! După ce îl aplici e bine să îl laşi 3-5 minute ca să se aşeze; nu lasă urme (e primul ruj care după ce termin de fumat nu lasă urme absolut deloc pe ţigară, deci o mare bilă albă din partea mea);
  • ambalaj - rujul are are un ambalaj extrem de elegant şi luxos: capacul exterior este negru, din metal (cred), iar în partea de jos are scris cu majuscule Chanel; ca să scoţi rujul trebuie să apeşi capătul rujului care e auriu si are pe el logo-ul firmei. Acest mod de deschidere e foarte util şi deosebit, cel puţin mie îmi place! În plus, are ştanţat numele brandului pe rujuleţ! Dintre toate rujurile mele, Excessive are cel mai superb ambalaj!
  • nu e LE, deoarece face parte din colecţia permanentă Rouge Allure.
  •  
     Cons:
    • preţ -  e cel mai scump ruj pe care îl deţin; puteam să cumpăr două rujuri de la MAC, dar nu regret achiziţia. Este întradevăr cel mai bun ruj pe care l-am folosit vreodată şi din acest motiv l-am ridicat la statutul de HG;
    •  aplicare - după cum am scris mai sus, acest ruj este foarte pigmentat. Pe mine mă cam sperie rujurile în nuanţe tari, deoarece necesită o mână sigură în aplicare. Ce se întâmplă dacă nu ai o mână foarte sigură şi depăşeşti conturul buzelor tale? Vă spun eu: te murdăreşti de toată frumuseţea de un pigment roşu care iese doar dacă îl ştergi cu un demachiant puternic. Deci vă recomand o atenţie sporită când îl aplicaţi şi să nu uitaţi să aveţi la îndemână un corector pentru a repara depăşirile de contur;
    •  necesită lipliner - poate că voi sunteţi obişnuite să folosiţi mereu creion de buze, dar eu nu sunt o mare fană. O nuanţă atât de bold ca Excessive necesită neapărat un lipliner pentru a ţine rujul în loc (în special în colţurile gurii). Nu vă speriaţi, nu veţi avea bloody lips, dar după ce mâncaţi există riscul să se scurgă un pic culoarea în colţurile gurii; Oricum vă recomand să purtaţi neapărat un lipliner când aplicaţi un ruj roşu pentru a evita orice neplăceri; Mă enervează că încă nu am găsit un lipliner potrivit la nuanţă. Cele de la CHANEL sunt 97 de ron şi parca nu aş da atât de multi bani. Nu renunţ, am să caut până când am să gasesc; dacă nu, voi strânge bani pentru a-l potrivi cu un lipliner de la CHANEL;
    • cantitate - rujul are 3,5 gr şi este vizibil mai mic decât restul rujurilor pe care le posed. Rujul Seduction de la Elizabeth Arden (un alt roşu superb) are 4 gr. Deci preţ dublu, cantitate mai mică. Hmmm, dau o bilă neagră pentru preţ-cantitate! Din fericire raportul preţ-calitate e direct proporţional, aşa că voi trece cu vederea acest aspect. 

    Would I buy again? 
    Nu! Nu voi mai cumpăra această nuanţă, ci altele.  Chanel are o mulţime de culori absolut superbe. După ce termin acest roşu minunat, cu siguranţă voi alege un alt roşu de la CHANEL. Am rămas plăcut uimită de calitatea rujurilor acestui brand. Deja am ochit o nuanţă ceva mai naturală din colecţia Coco: No. 5, Mademoiselle pe care doresc să îl cumpăr asap.

    Anda Zelenca explică foarte profi tehnica perfectă de a aplica un ruj roşu. Vă recomand să citiţi link-ul pe care l-am inserat!

    Do I recommend it? 
    Da! Deşi preţul e ridicat, raportul preţ-calitate îşi spune cuvântul. Vă sfătuiesc să căutaţi review-uri pe Internet şi să testaţi în Sephora ce nuanţe vă plac. Veţi rămâne foarte surprinse. MAC e mic copil în comparaţie cu CHANEL!

    Daţi click pentru a mări! 

    Vă urez fetelor să aveţi un Sfânt Valentin cât mai frumos! Să iubiţi şi să fiţi iubite mereu, nu doar în această zi specială! În acest moment mă fac frumuşică ca să mă întâlnesc cu logodnicul meu aşa că vă las cu  cele mai frumoase gânduri pentru voi toate. 

    Nu uitaţi să fiţi mereu frumoase, in & out!
    Vă pup dulce şi Happy Valentine's day! 

    2 comentarii:

    1. E asa de frumos:X , dar costa o avere:)))
      Sa-l folosesti cu placere!!
      pupici

      RăspundețiȘtergere
    2. Miss Z, sunt conştientă de valoarea acestui rujuleţ. M-a usturat buzunarul când am plătit la casă, dar îl doream de prea mult timp :D Sunt încântată să văd că nu m-a dezamăgit!

      Apropo, faci nişte machiaje absolut superbe! Bine ai venit!

      Să ai o seară frumoasă,
      Roxie!

      RăspundețiȘtergere

    Link list 1

    Link list 4

    Link list 2

    Link list 3

    © Thoughts on beauty things, AllRightsReserved.

    Designed by ScreenWritersArena