vineri, 17 decembrie 2010

Am nevoie de ajutorul vostru!

Bună, lovelies! Mă bucură enorm faptul că deja au apărut fete care îmi citesc blogul. Bine aţi venit!

Sunt abia la început şi încerc să am un blog cât mai organizat și folositor celor care îl citesc. Din acest motiv m-am gândit să apelez un pic la ajutorul vostru!

Încerc de câteva zile să îmi organizez produsele cosmetice pe care le am, la o parte deja le-am făcut fotografii pentru review-uri viitoare. Problema mea majoră e că nu am un aparat foto profesional și mă folosesc doar de camera telefonului. Calitatea imaginilor e destul de bună, dar în momentul în care vreau să fac un swatch sau să fac un focus pentru detaliu nu reușesc să obțin ceva calitativ. Întrebarea mea e următoarea: V-ar deranja dacă la fiecare final de postare aş adăuga câte o imagine preluată de pe alte bloguri? Cum e și firesc, voi pune link de proveniență. Îmi cer scuze, dar până când îmi voi cumpăra un aparat profesional, mă văd nevoită să fac acest lucru. Vreau să va ofer review-uri cât mai bune şi folositoare pentru voi. Sunteţi de acord?!

Un al doilea lucru pe care vreau să îl punctez e cel legat de preţuri. Mie îmi place ca în momentul în care citesc un review despre un produs să aflu atât preţul, cât şi locul de achiziţie. Am observat însă că sunt persoane care nu gândesc ca mine şi evită afişarea preţurilor. Voi ce părere aveţi?

Iar ca ultim punct, vă rog dacă aveţi idei sau variante mai bune care să ma ajute să scriu să mi le comunicaţi. Nu sunt o expertă şi sper să nu fac prea multe gafe în momentul în care fac review-uri la diverse produse.

Vă mulţumesc anticipat!
Să aveţi o seară frumoasă, Roxie!

P.S: Vreau să îi mulţumesc Cameliei pentru ajutorul acordat. Eşti o persoană deosebită!


Read More

Link list 1

Link list 4

Link list 2

Link list 3

© Thoughts on beauty things, AllRightsReserved.

Designed by ScreenWritersArena